Barcelona reloaded

Nu mi-au iesit chiar toate cum mi-am propus, dar in general toate lucrurile merg bine. Nu am apucat sa scriu chiar atat de des cat mi-am propus, in primul rand din cauza net-ului sau mai bine spus de lipsa lui. Sa lasam asta deoparte ... Saptamana trecuta a fost una dintre cele mai frumoase saptamani din ultimii ani. A fost incredibila, incepand cu faptul ca m-am mutat intr-un apartament foarte frumos si incapator, cu camere mari (nu ca alte debarale pe care le-am vizitat). Cred ca am vazut vreo 15 apartamente inainte sa dau de asta. Unul mai ciudat ca celalalt, dar probabil cel mai ciudat a fost cel dinaintea acestuia in care stau acum. Proprietarul era un olandez care statea majoritatea timpului in Olanda, dar avea inchiriat un apartament in Barcelona pentru anumite motive (probabil pt bani, nu stiu exact). Apartamentul era foarte mare, cladirea foarte veche, nu chiar asa de bine intretinuta, camera cat de cat mare, dar cel mai interesant lucru a fost felul in care ne-a primit pe mine si pe inca o tipa care era interesata de camera. Nici nu am intrat bine pe usa apartamentului ca tipul mi-a dat buna ziua si mi-a intins o foaie cu reguli pe care va trebui sa le respect daca vreau sa stau acolo. Ok, pana aici hai sa zicem ca as fi fost de acord, intr-o anumita masura, adica tipul era direct, fara vrajeli, spunea exact ce si cum. Problema a fost la ultimele 2 reguli care ziceau asa: daca am o alta persoana la mine in vizita si sta peste noapte, va trebui sa platesc 6 eur pentru fiecare noapte pe care o petrece la mine in camera. Logica era ca daca de exemplu vine Mary in vizita la mine si sta o saptamana, ea va consuma energie si apa si va contribui la cheltuielile cu intretinerea. De acord smechere, dar mi se pare un pic cam tras de par felul in care pui problema, mai ales daca vrei sa ai o anumita atmosfera "familiala" in apartament, si pe de alta parte, eu oricum dadeam o suma fixa lunara, care contine o anumita marja de eroare, facuta special pentru asa ceva sau pentru niste costuri mai mari intr-o anumita luna (ca de exemplu pe timpul iernii cand sunt cheltuielile cu incalzirea). A doua regula meseriasa, a fost daca de exemplu spun ca plec in 30 iunie si eu plec cu 15 zile inainte, nu o sa mai primesc depozitul inapoi pe care l-am platit la inceput, pentru ca il fac pe el sa se deplaseze din Olanda special ca sa caute pe altcineva sa vina in locul meu. Si eu i-am zis: pai bai smechere, depozitul ala pe care eu il platesc, este in special pentru lucrurile din apartament pe care s-ar putea sa la stric gen lampa, veioza, televizor etc. Daca nu se intampla asa ceva din cauza mea, eu trebuie sa primesc depozitul inapoi la sfarsit, si daca ar fi sa imi schimb data de plecare te anunt cu o luna inainte si gata, ca sa stii. De unde draq sa stiu exact ziua in care o sa plec peste 10 luni ? Ce idiot. Tipa bineinteles ca s-a tirat prima, i-a bagat o vrajeala ieftina ca tre sa vina cu prietenul ei, bla bla bla. Dupa care s-a uitat la mine si a inceput sa zambeasc dintr-o data si m-a intrebat cand ma mut, eu m-am uitat la el si i-am zis ca nu o sa ma mut pentru ca o sa vina mult prea multa lume la mine in vizita si nu am chef sa dau bani pentru ei. Muhahahha. Dupa asta, mi-am gasit acest superb apartament, printr-un bulan foarte mare, am vazut un anunt pe net si am raspuns la el. Stau cu doi tipi din Mallorca si cu o suedeza. Toti sunt foarte de treaba, in special baietzii cu care am iesit in oras in fiecare weekend. Si asa ajungem la saptamana trecuta, dar inainte sa mai povestesc cate ceva despre Barcelona.

Este definitiv un oras incredibil, frumos din toate punctele de vedere, vechiul este combinat cu noul foarte ingenios, turisti peste turisti peste tot din toate colturile lumii. Toata lumea zambeste frumos, poti vorbi cu cine vrei pe strada pentru ca lumea se opreste sa vorbeasca cu tine, s-au gandit la toate spaniolii astia. Insa, eu sunt mult mai mult atras de ceea ce nu este prea turistic. Adica e frumos sa mergi sa vizitezi Sagrada Familia, parcul Guell, fantanile de la Citadela, totul bine si frumos, dar mie imi place mult mai mult ceea ce nu este foarte turistic. De exemplu, am iesit joi cu colegii de universitate si am fost la un restaurant mexican, unde am mancat extrem de bine taco cu cascaval (uuuuuaaaa), dupa care am fost prin bar-urile din Raval si Barri Gotic, doua cartiere mai rau-famate al Barcelonei. Nu stiu ce draq era asa de rau la ele, ca eu m-am simtit super in bar-urile astea vechi, in care cadeau peretzii pe tine, dar atmosfera era atat de misto (si bautura asa de ieftina) ca nici nu iti pasa foarte mult. Sunt atat de mult chestii de povestit ca nu stiu cu ce sa mai incep.

Incep cu clubareala pentru ca este importanta rau de tot. Asadar, oamenii din Barcelona iau distractia si relaxarea din weekend foarte in serios, si chiar asa si este. Muncesc foarte mult in timpul saptamanii (bine si asta e relativ pentru ca au siesta si intre 1 si 3 nu vezi tipenie de magazin deschis), dar in weekend o ard rau de tot. In ultima saptamana am iesit foarte mult in oras pentru ca pur si simplu nu ma pot satura, este prea misto si prea relaxant. Am iesit sambata trecuta ca un semn de acceptare a colegilor de apartament si ne-am chefuit pana la 7 dimineatza intr-un club foarte meserias pe nume Razzmatazz. Inainte sa plecam in club am avut un fel de pre-party in apartament si am baut cate putin pana pe la 1 si am plecat in club. Clubul foarte meserias, pe 5 nivele, extrem de plin si cu oameni de peste tot. A fost foarte foarte misto. Astia doi colegi de camera se luau de absolut toate fetele pe care le vedeau prin imprejurime, iar pe suedeza a agatat-o un tip destul de repede si a plecat cu el instant acasa. Am crezut ca e cam curvistina la inceput, dar se pare ca aici e un fel de traditie asta: schimbi trei vorbe si un zambet si hop top acasa. In seara aia am consumat destul de mult alcool, pentru ca se pare ca pe aici exista o alta traditie, cea a alcool-ului baut inainte de mersul in club.

Pe parcursul saptamanii mi-am cunoscut foarte bine si colegii de universitate, se pare ca am niste colegi super de treaba din Mexic pana in Lituania, Serbia si Croatia, de peste tot. Am iesit cu ei pe parcursul saptamanii trecut in oras si am baut cu baietzii la greu. Ce mult as fi vrut sa fie si Cristi pe aici (fostul meu coleg de servici), sa beau un spritz cu el, sigur i-ar fi placut. Cu colegii am iesit si joia trecuta si vinerea trecuta, dar vineri a fost nebunie. Am fost intr-un bar specializat in shot-uri, pe nume Chipitos. Deci este incredibila cantitatea de bautura care este consumata acolo, dar mai meseriasa e atmosfera. Pana sa imi dau seama, pe la 3 dimineatza toti cantam alaturi de niste francezi incepand cu imnul national al Frantei si al Germaniei la Lambada sau Yo no soy marinero. Ah dupa aia a fost o faza foarte meseriasa cand am plecat din bar, cantam imnul Romaniei pe strada si m-au auzit 2 francezi si au inceput sa ma injure la misto in romaneste, eu i-am dat tare cu putain de merde (nu stiu cum se scrie exact), si am inceput sa radem dupa care am baut beri impreuna si bagam pronosticuri pentru meci. Bineinteles ca am gresit toti intr-un final pentru ca s-a terminat 2-2. La universitate este foarte misto, profesorii sunt incredibili, mai ales ca majoritatea dintre ei nu sunt de profesie ci din campul muncii. De exemplu profesorul de investitii financiare lucreaza pentru o mare societate financiara din Anglia si preda la universitate mai mult ca hobby (poate si pentru bani la cum merge sistemul financiar acum). Oricum sunt extrem de profesionisti toti, si pun mare valoare pe seriozitate, punctualitate si munca.

As mai avea multe de spus dar s-a facut tarziu si maine ma trezesc devreme asa ca ramane pe alta data. Saptamana asta trebuie sa vina aia sa bage wireless-ul in apartament asa ca sper sa apuc sa scriu mai des.

Hasta lluego

PS: Data viitoare bag si poze, acum nu mai pun nimic ca dureaza prea mult pana se incarca.

Primele impresii despre Barcelona

Si iata primele impresii despre Barcelona. Venind dintr-un oras atat de mic cum este Sibiul, nu ai cum sa nu remarci tot felul de lucruri care ti se pare extrem de ciudata, dar foarte normale pentru cei de aici. De exemplu, aici mi se pare ca majoritatea barbatilor sunt gay sau macar au o parte feminina extrem de dezvoltata. Nu stiu cum draq s-a intamplat, dar eu m-am intalnit in majoritatea timpului doar cu tipi gay: cei din apartamentul in care stau sunt gay, pe strada am vorbit cu un tip care era gay, la universitate era un tip la ghiseu care era gay clar, peste tot gay. Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu ei, doar ca este un pic prea mult pentru un tip dintr-un oras micut. Am cunoscut iar un tip care inchiria un apartament care era gay la extrem. Deci tipul ala cred ca era barbatul ideal daca nu era gay: apartamentul era pur si simplu luna, super misto aranjat, toate hainele in dulap aranjate, bucataria stralucea si el vorbea atat de frumos si zambea incontinuu. Era prietenul cel mai bun al tipei care ma ajuta pe mine prin Barcelona si pot sa o inteleg de ce. Asta era un tip foarte de treaba, extrem de saritor, dar era gay si mi-a si spus asta. Ah si mi-a mai spus ca daca e sa ma hotarasc sa stau acolo, trebuie sa stiu ca o sa mai vina si "prietena" lui prin vizita pe acolo si ca o sa incerce sa nu ma deranjeze. In gandul meu: what the fuck ? In fine, nu ma deranjeaza neaparat asta, doar vreau sa spun ca e ceva foarte diferit fata de ce stiam eu acasa si in Romania in general.

Al doilea lucru care deja incepe sa ma deranjeze la greu este cuvantul Balle, sau in traducere romaneasca Bine. Deci astia folosesc cuvantul balle cam la 5 secunde: vreau sa fac pipi balle, vreau sa ma combin cu tipa asta balle, ma doare piciorul balle si asa mai departe. Ma disperaaaaa, pana si tipa asta care ma ajuta foloseste cuvantul la greu. Bineinteles prima oara cand l-am auzit ma gandeam direct la saliva, si chiar imi ziceam: ma ce draq tot saliveaza astia pe aici. Intr-un final am inteles ce inseamna, dar tot ma enerveaza de nu mai pot. Limba este ciudata, nu este foarte grea, deja am inceput sa inteleg cate ceva. Ce imi place la ei cand vorbesc este ca mi se pare ca tot timpul parca se cearta si sunt asa inflacarati cand vorbesc. E destul de interesant.

Preturile la mancare nu sunt chiar asa de diferite fata de Romania, chiar as putea spune ca sunt unele chestii in supermarket-uri care sunt mai ieftine decat acasa. Am apucat sa mananc si eu cate ceva mai cu specific spaniol si pot sa spun ca este buna. Cladirile sunt foarte interesante, din pacate nu am apucat sa fac foarte multe poze. Apartamentele sunt foarte mari, dar se pune in principal amprenta pe spatiul comun si nu pe camere care sunt foarte mici. Preturile la imobiliare sunt astronomice, sincer chiar nu imi dau seama cum se descurca astia cu apartamentele. Cica pretul pe metru patrat construit in Barcelona este intre EUR 6,000 si EUR 12,000. Ceva incredibil.

Oamenii sunt foarte diferiti si de toate nationalitatile: africani, asiatici, si foarte multi din America de Sud. Am fost intr-o piata foarte mare de la ei si mi-am dat seama ca oamenii sunt extrem de relaxati si cineva imi spunea chiar ca acum un an sau doi erau si mai relaxati, dar de cand cu problemele financiare globale sunt mai stresati. Cum draq o fi astia stresati nu stiu ca pe toti care i-am vazut eu erau doar zambareti si distrati, oricum in comparatie cu romanii undeva departe de tot.

Sistemul de transport este foarte bine pus la punct, poti sa ajungi unde vrei tu foarte usor. Poti sa ai acces la Internet foarte usor cam de peste tot, astia parca au inventat wireless-ul, desi am vazut pe foarte multi ca folosesc Internet Cafe-urile sau asa-numitele Locutorio.

Eu acum locuiesc intr-un apartament inchiriat pt 3 zile, dar plec azi din el ca sa stau cu tipa care ma ajuta. Sper sa imi gasesc ceva misto zilele astea pentru ca nu vreau sa inceapa cursurile si eu sa fiu pe dinafara. Am avut o zi foarte grea in primele minute cand am ajuns aici, dar sper sa le fi depasit. Acum sunt mai relaxat si mai binedispus. Imi este foarte dor de toata lumea de acasa, in special de Mary si de familia mea, de toti prietenii mei de acasa si chiar de colegii mei de la fostul servici. Oricum deja imi rezerv un bilet pentru intoarcerea acasa si de abia astept sa ma mut odata undeva ca sa pot primi vizitatori de acasa.

Pup pe toata lumea si ne auzim maine sper :).

Vladutzu

PS: Am atasat cateva poze facute aiurea prin oras.

Plecare in necunoscut ... scris cu intarziere

Si iata-ma ca am ajuns in Barcelona. O calatorie destul de usoara si fara prea multe “turbulentze”. Ieri am stat aproape toata ziua si mi-am facut bagajul. De fapt bagajul mi-a fost facut de catre maica-mea si Mary care mi-au inghesuit tot felul de lucruri in bagaje pe care eu nu le-as fi bagat niciodata. Si uite asa cu tot inghesuitul asta in bagaje, am reusit sa am vreo 35-36 de kile, daca nu chiar mai mult. Nu prea steam ce draq sa fac pentru ca aveam tot felul de artizanate printr-un bagaj, asa ca m-am hotarat sa le pun pe toate in asa-numitul bagaj de mana. De fapt mi-am luat rucsacelul meu preferat in spate si l-am umplut cu tot felul de kkt-uri. Si asa am ajuns cu un total de doar 29 de kile la imbarcare si a trebuit sa platesc surprusul de 4 kilograme a cate 6 euro fiecare. Lejer fata de cele 11 kilograme sau chiar mai mult pe care le-as fi platit in schimb. Bineinteles in avion doar boschetari si capsunari, mai erau cate unii mai rasariti pe ici pe colo, dar majoritatea doar bronzati. In fine, cel mai mult m-am bucurat ca a venit taica-mio la aeroport fara sa imi spuna nimic. A plecat la 3 si a ajuns la 6:30 la Baneasa, deci a scos un timp foarte bun J. Mi-a placut foarte mult si m-a ajutat faptul ca l-am vazut acolo. M-a sustinut si ma sustine in continuare si lucrul asta poate doar sa ma bucure. Cand a venit momentul plecarii am crezut ca o sa ma apuce si pe mine plansul, dar m-am tinut destul de tare. Asta e si motivul pentru care probabil nu a fost chiar asa de grea despartirea de Mary, maica-mea si taica-mio. Eu m-am pregatit din timp pentru momentul asta si de aceea probabil ca tranzitia a fost mai usoara.

Ce am mai facut inainte sa plec in Barcelona ? Am iesit vineri in oras si am tras o betzie cum nu am mai tras de foarte mult timp. Am fost cu Mary si o prietena de a ei, cu un prieten de al meu care a venit in vizita din Germania si cu unul din prietenii mei cei mai buni, Dan. Am baut in felul urmator: 4 metri de tequila impartit la 3 baietzi, 3 pahare de Ballentines cu Red Bull (ma simt ca un manelist aici) si 2 beri. Am fost praf. Am ajuns pe la 6:30 acasa si doar eu stiu cum draq de am reusit sa nu expectorez (pentru cei mai avizati: adica sa nu vomit). Sambata m-am ocupat mai mult de cumparaturi si mi-am pierdut destul de mult timp cu asta si cu ce mai aveam de terminat pe acasa. Toata ziua de fapt am vrut sa reusesc sa ma intalnesc si eu cu prietenii mei cei mai buni pentru ultima oara dar pur si simplu nu am reusit. Si m-am trezit pe la 10 ca eram inca in oras si nu am putut sa organizez nici macar o intalnire de-a lungul zilei. Cand am ajuns acasa, am deschis usa, si cea de la dormitor si surpriza: imi organizasera ei mie o petrecere surpriza la mine chiar la mine acasa. Am fost foarte surprins si chiar m-am bucurat, desi (nu vreau sa par rautacios) puteau sa organizeze ceva mai frumos nu doar un Surprize si de aruncat niste confetti in aer. Chiar nu vreau sa par rau acum, m-am bucurat foarte mult pentru ca s-au gandit la mine si ii iubesc pentru asta. La plecare m-am pupat cu toata lumea si toti mi-au urat tot felul de chestii, chiar mi-au daruit un tricou pe care vroiam sa il port deja de la plecare si scria pe el: Me gusta los capsunos ! si pe spate erau trecuti toti prietenii mei. M-am gandit sa nu il port totusi de la inceput pentru ca s-ar putea sa ofensez pe cineva prin avion si nu vroiam asta avand in vedere compania in care ma aflam.

Acum stau si astept in aeroportul El Prat cu doua bagaje mari pline cu haine si alte kkt-uri si cu rucsacelul plin si el. M-am asezat la o masutza si astept sa treaca timpul sa ma intalnesc cu o prietena care ma va ajuta cu mai multe, inclusiv cu cazarea. In primul rand cat am stat pe aici mi-am dat seama ca net-ul wireless pe aici nu e gratis in mama lor asa ca acum trebuie sa scriu intr-un word prima oara. In al doilea rand, la iesirea din aeroport mi s-a parut ciudat ca am vazut o groaza de algerieni sau turcafletzi, draq stie ce o fi, care erau foarte galagiosi. Initial am crezut ca sunt suporteri de fotbal sau ceva, pentru ca la un moment dat auzisem numele unei echipe de fotbal din Turcia, dar se pare ca erau doar un grup de turisti. Ah perfect, acum ma uit pe geam si ploua, ce frumos. Va trebui sa imi iau ceva mai gros pe mine, chiar daca pe aici sunt 18 grade momentan.

In rest astept tot ce e mai bun din Barcelona si sper sa ajung si eu acolo unde cred eu ca imi este locul. Deja imi este dor de toata lumea si de abia astept sa ii revad pe toti. Ma doare mana doar cand ma gandesc ca nu mai pot da telefoane cum dadeam inainte cate un telefon la jumatate de ora. De asemenea, sper sa imi pot tine promisiunea sa scriu in fiecare zi despre experientza din Barcelona.

Hasta la vista baby.


PS: Urmeaza primele impresii despre Barcelona si ce am facut de cand am venit.

Ultimele zile de ... "nationalist"

Iar nu am mai avut timp macar sa ajung la un net, daramite sa mai scriu ceva pe blog. Ultimele zile au fost foarte incarcate. Am incercat in ultimele doua saptamani sa merg in cat mai multe locuri cunoscute si sa fac cat mai multe lucruri pe care nu le-am mai facut de mult timp si de care o sa imi fie probabil foarte dor. Sa o luam in ordine cronologica :) Mancarea este prima bineinteles. A trebuit sa mananc exact ceea ce imi place mie cel mai mult. Nu stiu ce sa zic inainte eram un fan al mancarurilor mai ... sa zicem exotice asa. O dadeam in chinezarii si alte kkt-uri de genul asta. Acum sincer nu mai pot sa le vad si prefer mancarea traditionala romaneasca. Asa ca am fost la un restaurant foarte bun si am mancat in felul urmator pe parcursul mai multor zile :) ciorba de vacutza, ciorba de burta, muschi de vita la gratar putin in sange (exact cum imi place), piept de pui la gratar, papanasi cu smantana si gem de cirese. Incep sa imi curga balele doar cand ma gandesc. In fine am mancat mai multe lucruri care imi plac, dar nu imi mai aduc aminte in momentul asta.

Trecem la distractii: In ultimele doua saptamani am mers la fotbal cu baietzii in fiecare vineri si a fost chiar super misto. Mai lipsea doar fostul meu coleg de servici, Catalin S, care sunt sigur ca i-ar fi placut la nebunie pentru ca este un tip foarte competitiv si el ia sportul foarte in serios (pentru asta il respect si intr-o anumita masura chiar il invidiez pentru devotament). Dar probabil cel mai misto m-am distrat saptamana trecuta la paint-ball. Am adunat 12 oameni si am organizat un turneu de paint-ball intr-o padure de langa Sibiu si a fost extraordinar. Cine a inventat jocul asta a dat lovitura pur si simplu. Este jocul cel mai de efect pentru baietzii disperati, pentru ca sa recunoastem in fiecare dintre noi exista un mic Rambo care vrea sa iasa la suprafatza din cand in cand si sa traga cu ditamai puscalaul in dusmani. Si jocul asta, exact asta si face. Bineinteles ca eu mi-am adunat echipa mea, am zis ca o sa stergem cu ei de pamant. Dar am luat-o 4-3 pana la final, si au meritat toti banii (aia 60 de roni care i-am dat) pentru 2 ore si ceva de joc. Ah cel mi-a placut cel mai mult au fost niste cochilii care ni le-au dat baietzii de la paint-ball pentru "bijuterii". Foarte interesant m-am simtit, sper ca nu e ceva ciudat asta si o sa trezeasca cate ceva in mine, dar mai vazusem asta doar in filme protectiile astea pentru mostenitori.

Asa, sa trecem la iesit in oras cu prietenii si prietena. Am stat in toata perioada asta cat mai mult cu Mary si am incercat sa fiu alaturi de ea pentru ca dragostea dintre noi este mai puternica decat a fost vreodata. E o perioada foarte grea pentru amandoi pe care sunt absolut sigur ca o sa o depasim. Sunt extrem de increzator pentru viitor, cum nu am mai fost de foarte mult timp. Chiar pot sa spun ca ma simt foarte bine. In fine, deci ... iesitul in oras. Am fost cu prietenii la unele din cafenelele noastre preferate si am baut bauturile mele preferate: cafe frappe in Naf Naf, honey bunny in Atrium Cafe, supporter limo in Supporter Club si bineinteles Becks Lemon. Am iesit si la un meci de baschet cu 3 prieteni de ai mei foarte buni: Clau, Cristian si Dan. Juca Romania si Elvetia, si a castigat Romania. In fine nu conta foarte mult, noi mai mult ne-am uitat dupa gagici si am facut misto-uri de tzaranii care se uitau la meci si mancau semintze. Oricum a fost o atmosfera super meseriasa si mi-a placut ca am mai petrecut ceva timp cu ei.

A venit vremea cumparaturilor. Mi-am cumparat asa: doua perechi de pantaloni crem (e o culoare care imi place destul de mult) mai "business" cica, un tricou, doua camasi, doua perechi de pantofi super meseriasi. Ce draq mi-am mai luat ... ah, azi mi-am cumparat doi chiloti si 6 perechi de ciorapi (pt ca taica-mio zice ca mai bine ii iau noi ca draq stie cand mai ajung sa ii spal), Hahaha foarte funny din partea lui. Ah apropo, am intrat intr-un magazin, fara sa ma uit exact la marca, si ma uitam la niste boxeri ca sa nu le zic chiloti. O intreb pe vanzatoare: Doamna ce masura sunt astia ? Ea zice: 50. Eu zic: Si cat costa ? Ea zice: 75. Eu ma gandesc: Ma ce meserias sa coste boxerii astia 75.000 de lei la calitatea asta. La care ea incepe sa bage in casa de marcat si spune: O sa va stea foarte bine boxerii astia pe dumneavoastra, deci raman astia la 75 de lei da ? Si eu dintr-o data ii spun asa socat: Cat ? 75 de lei in sensul de ron ? Si ea foarte intrigata spune ca da. La care eu ii spun: Doamna eu nu dau 75 de ron pe niste chiloti, si nici nu ma intereseaza firma, poate sa fie si Versace. Si am iesit din magazin. Ba da-i draq de chiloti, bineinteles ca mi-am luat altii de aceasi calitate 2 perechi cu 25 de roni, asa mai merge da-o draq cu chilotii ei de firma cu tot. Oricum cred ca e mai important ce e in chilotzi, nu ce e deasupra lor :)

Mai am in program asa: distractie in seara asta la oldies night out, maine sa imi iau noul card ING (sper cu ceva euro pe el), zilele astea gratar la taica-mio la casa de la tzara, plimbare cu ATV-ul, plimbat Happy prin parc si spalat Happy, chef si imbatat sambata in club (note to self: need more money for weekend), pregatit bagaj pt plecare, de luat medicamente de la taica-mio care mi-a facut provizii (stiu fostii mei colegi despre "interventiile" mele in ale bolii), si mai sunt cateva lucruri de facut pe care le-am uitat acum.

In rest, salutari la toata lumea (pe fostii colegi nu ii mai salut ca ma vad cu ei luni) si ne auzim cat de curand.

Cam atat

Ciao

PS: O sa fac o groaza de poze incepand cu data de 23 si o sa incerc sa scriu in fiecare zi cat o sa fiu in Barcelona si o sa postez cat mai multe poze.

Ce inseamna sa ai timp liber sa te ocupi doar de tine si de problemele tale pe care le ai de rezolvat. Timpul trece incredibil de repede cand te simti bine si cand esti in largul tau, si foarte greu cand esti prea plictisit. Exact ca in primul caz ma simt si eu de cand am ajuns acasa. Ma ocup doar de mine si de ce am eu de facut si imi dau seama ca se apropie momentul cheie in care trebuie sa plec. Dar spre deosebire de ultimele saptamani, acum ma simt incredibil de bine si de increzator. Este extraordinar cum ti se pot schimba prioritatile in viatza de la o zi la alta. Acum vreo 2 luni ma gandeam la job, la prietena mea, la prietenii mei si la familia mea. Azi ma gandesc in principal la mine si la ceea ce am eu de facut si dupa aceea la restul si culmea ca intr-un fel ma simt chiar bine.

Nici nu pot sa descriu in cuvinte cat de bine ma simt aici acasa. Sincer intr-un fel chiar stau si ma gandesc cum am putut sa "pierd" 2 ani din viatza mea stand in plus in Bucuresti fatza de timpul petrecut cu facultatea. Aici pur si simplu am parte de ceea ce n-am avut niciodata in Bucuresti. Prietena mea aproape, prietenii mei adevarati, familia mea aproape si un fel de relaxare care doar aici o pot simti. Imi este foarte greu sa exprim ceea ce simt fiind aici. Parca totul este altfel: oamenii sunt mai relaxati, aerul este mai curat, este mai putin zgomot dar in sensul bun etc. Pana la final am ajuns exact cum mi-a sugerat unul din prietenii mei cei mai buni din facultate, cand eu de fapt inainte o tineam tare cu ideea ca viitorul este in Bucuresti. Bine, adeverul e ca din anumite puncte de vedere, Bucurestiul este o varianta foarte buna macar in ceea ce priveste cariera. Si dupa cum stim daca nu ai monetaru, nu prea poti sa iti indeplinesti si dorintzele ca sa spunem asa. O prietena de a mea spunea ca nu ai nevoie de multi bani ca sa fii fericit. Corect, dar ea vorbea din postura fiicei care avea aproape totul asigurat de la tata asa ca ... whatever.

Ah apropo de chestia asta. Am avut zilele trecute o discutie foarte interesant cu doi prieteni de ai mei foarte buni cu care am venit de la un fotbal pe la 12 noaptea si ne-am oprit la o berica care a durat vreo 3 ore :) Aproape o ora jumatate am incercat sa ii explic unuia dintre ei de ce o persoana care are totul asigurat de la "tata" (ca exemplu: tata are o firma de constructii si fiul face facultatea de constructii doar pentru a prelua "imperiul) si alege sa faca cu totul altceva (in sensul ca vrea sa intreprinda el ceva in care crede de la zero) este mult mai de respectat decat cel care alege varianta simpla si preia totul pe de-a gata. Nu era vorba daca este de condamnat sau nu, doar ca si impresie generala si respect. Pur si simplu nu vroia sa fie de acord cu mine si gata. Asa ca dupa 3 ore de bere am lasat-o balta si am plecat acasa inghetati.

In fine, ce am mai facut eu in ultimele zile. Am fost la Casa de Asigurari de Sanatate din Sibiu ca sa imi iau cardul european de sanatate, care de fapt nu este un card propriu-zis (spre surprinderea mea) ci mai mult o foaie pe care scrie numele, prenumele, codul de asigurat si cam atat ... Mi-am depus actele pentru un pasaport nou pentru ca mi-a expirat cel vechi. Ah si majoritatea timpului am cautat cazare pe net si am gasit tot felul de anuntzuri ciudate inclusiv din alea cu gay friendly. Doamne fereste sa nu ajung cum mi-a zis cel mai bun fost coleg de servici sa ma trezesc in toiul noptii stand pe burta si cu vreun harlan pe spate plin de transpiratie si eu cu vreo durere la spate :) Am fost la foarte multe terase, am iesit in fiecare seara, am fost la un restaurant foarte bun pe stilul medieval si asa imi aduc aminte de fostul meu coleg de birou de vizavi, Vlad R, care toata ziua imi spunea de restaurantul medieval Excalibur din Bucuresti. Hmm ... ce am mai facut eu ... ah, foarte important, mi-am plimbat cainele meu preferat prin parc si sunt foarte fericit pentru asta.

Si aici mai sunt inca niste poze de la o plimbare foarte frumoasa prin parc cu prietena mea, Mariana sau Mary cum ii place ei, si cu Dan impreuna cu bishonul lui alb, Puffy :) Da stiu suna foarte gay numele asta pentru un caine, dar si pentru proprietar.

Zilele astea mai am de facut un cont in Euro pentru transfer de monetar, trebuie sa imi mai cumpar niste haine pentru acolo, trebuie sa o ajut pe Mary sa dea podeaua ei de acasa cu lac si baitz, trebuie sa imi termin de spalat masina pe interior, trebuie sa caut in continuare anuntzuri de cazare pe net cu gay friendly si in rest cat mai multa relaxare. Sper sa apuc sa scriu mai des pentru ca sincer imi place foarte mult, dar cu atata relaxare si distragere de atentzie poate in vreo 3 zile. Ah si duminica ma duc la un paint-ball cu prietenii prin padure si ma bucur foarte foarte mult ieeeeeeeiiiii.

PS: Ii pup pe toti colegii mei de la fostul servici, mi-e dor de voi si de abia astept sa va vad cat mai curand :)

Freedom at last

Ce inseamna sa nu ai net cateva zile, parca nu mai ai legatura cu ce se mai intampla prin lume. Acum sunt "out of work" ca sa zic asa, si toata lumea ma intreaba cum ma simt. Adevarul e ca ma simt excelent, momentan. Chiar nu stiu cum o sa ma simt mai incolo, dar acum ma simt chiar bine. Am timp sa ma gandesc la mine, sa imi pun gandurile in ordine, sa organizez lucrurile care conteaza pentru mine acum. Mai am exact doua lucruri de terminat pana plec si trebuie neaparat sa le rezolv.

Ieri m-am gandit la fostii mei colegi si mi-e dor de unii dintre ei. In ultima zi de lucru a trebuit sa completez nota de lichidare cu o suta de mii de semnaturi din toate departamentele. Ah si o faza tare de tot la administrativ. Eu sincer nu mai imi aduc aminte (cat de mult m-a interesat !), dar se pare ca in momentul angajarii am primit un capsator, un decapsator, doua chestii de plastic in care sa imi tin creioanele (doamneeeeee), si inca un lucru de care nu imi mai aduc aminte acum. Eh cand am ajuns la marele manager administrativ (hahahaha ce imi place mie denumirile astea, ea nu e secretare e asistant manager), a scos tipu nota mea de primire din 2006 din dosarul meu personal si face: Trebuie sa mi le aduci pe toate in ordinea asta si sa nu cumva sa furi de la alti colegi, daca nu le ai. M-am uitat asa la el, sincer am asteptat o secunda uitandu-ma la el crezand ca face misto de mine si incepe imediat sa rada. Cand am observat ca tipul vorbeste serios, ma gandeam cat de idiot poate sa fie marele "manager" asta, daca el crede ca dupa 2 ani de zile o sa ii fur eu lui kkt-ul lui de creion de pe birou. Ah ca sa nu mai spun, cand am venit inapoi cu calculatorul de birou, ca despre el uitasem, m-a acuzat ca am furat altul de la un coleg de al meu pentru ca nu corespunde cu seria calculatorului pe care l-am primit la inceput. I-am spus: Eu chiar nu tin evidenta persoanelor care imi folosesc calculatorul de birou, si in nici un caz nu ma uit pe spate la seria calculatorului de fiecare data cand il foloseste cineva. La care spune colegul lui (probabil ca era asistant manager :)) pe un ton ironic: Lasa ca stim noi ca l-ai dus acasa. In gandul meu, mai sa fie ce comici sunt astia doi no-liferi. Cred ca astia sunt genul care acasa isi aranjeaza sosetele si chilotii in sertare pe culori si marimi diferite si probabil ii numeroteaza pe zile. Vorba lu' maica-mea: Toti nebunii pe lumea asta, si toti pe capul meu :)

Si iata-ma cum stau eu liber acum pe o terasa din Sibiu, scriu la laptop si beau un capuccino. Mi-e dor de colega mea Alina O, cu glumele deocheate si cateodata fara sens ale noastre. Dar erau ale noastre si noi radeam de ele de fiecare data. Mi-e dor si de Simona si de Raluca, colegele mele de la biroul din spate, cu care radeam aproape in fiecare zi de orice lucru si de oricine :) Mi-e dor de Bogdan si de Costin, baietzii de la biroul de la intrare in departament, cu care vorbeam prostii despre femei, Steaua si restul. Imi mai e dor de multe persoane dar asta este viatza merge inainte si asa am facut si eu. O iau pe un alt fagas pe care eu cred ca o sa am mult mai mult noroc. Aici sunt 33 de grade si lumea e foarte relaxata, am si uitat cum e asta ... pe maine.

Schimbarea schimbarii

Deja am trecut de la numaratul zilelor la numaratul orelor pana cand renunt la job. Vineri mi-a semnat Big Boss suspendarea de contract (am ales sa fac suspendare de contract si nu intrerupere de contract din mai multe motive pe care imi e lene sa le scriu acum). M-a surprins extrem de mult comportamentul lui. Mai aveam cateva lucruri pe care le vroiam de la el, si cu care ma putea ajuta, si m-a sustinut fara sa clipeasca. Un motiv ar fi si faptul ca e strain, de aici rezulta si un grad minim de civilizatie si de rationament in favoarea sustinerii angajatului care a muncit si a investit mult in compania in care a lucrat. Spre deosebire de asociatii lui romani, care se vede clar ca au facut ceva foamea inainte si dupa revolutie si acum s-au ajuns. Imi amintesc parca era ieri cand am fost in asa-numitul team-building in Austria. Prima oara cand am auzit de termenul asta a fost de la un prieten care a fost si el in team-building in Snagov si sefii lui pregatisera ceva mai special, in sensul ca i-au obligat pe angajati sa stea legati unii de altii si sa se urce prin copaci si tot felul de alte prostii. Bine, dupa aia auzisem de la altcineva ca ei se duc in team-building ca sa se faca varza. La ale noastre nu e valabil nici una nici cealalta. Aduce mai mult cu niste robotei care slujesc stapanii si rad la toate glumele lor idioate si toate alea. In fine, nu asta vroiam sa povestesc. Inainte sa plecam in Austria, stateam in aeroportul Otopeni si asteptam sa facem imbarcarea. Si vine partenera in grupul in care eram si zice asa: Mai nu inteleg de ce ati cumparat bilete la clasa a doua, pentru ca eu nu sunt obisnuit cu asa ceva, eu merg doar la clasa intai. Deci ala a fost un moment ca in filme cand se opreste timpul in loc si apare o imagine cu tine dandu-i in cap cu o bata de baseball, dupa care revii la realitate si bagi doar un zambet aprobator.

Luni mi-am chemat viitorii fosti colegi la o bere in oras, macar asa sa omagiez clipele petrecute alaturi de ei. Nu pot sa descriu exact sentimentul care ma cuprinde zilele astea. Nu simt nici regret, nici bucurie. Nu sunt nici suparat, nici fericit. Cumva m-a cuprins un sentiment de indiferenta. Poate pentru ca oricum stiu ce ma asteapta in viitor si eu consider ca este mai bine pentru mine. Mai am doar cateva lucruri de rezolvat, care daca imi ies pot sa spun ca am iesit cu bine din toata situatia asta. Sper sa fie totul bine, pentru ca intr-o luna Lumea lui Vlad sa fie scrisa din Barcelona :)

Un "alt fel" de a conduce prin infern

Iata ce am patit ieri dimineatza in trafic. Totul incepe de la dorintza mamei mele de a avea un concediu relaxant dupa 2 ani de munca fara un concediu propriu-zis. Am gasit o oferta buna (chiar daca destul de scumpa), dar ma gandeam ca merita un concediu in adevaratul sens al cuvantului. Oferta era pentru o zona destul de scumpa din Antalya, iar avionul decola la ora 9 dimineatza. Maica-mea, care este o persoana destul de speriata de bombe in general, a zis sa mergem la aeroportul Baneasa pe la ora 6:30. Eu, bineinteles fiind un Schumacher innascut ca si jumatate din conducatorii din Bucuresti (si cealalta jumatate sunt Raikkonen sau Hamilton whatever), am hotarat sa plecam de acasa pe la 7 ca avem timp sa ajungem acolo. Ah am uitat sa mentionez ca am plecat din Tei.

Ne trezim la ora 6 fara un sfert. Dus, mancarica, pregatire bagaj, ce mai era de pregatit, ma uit la ceas 7:30. Ma gandesc eu asa: Ba plec acum, ajung in 30 de min pana in Baneasa sigur si mai e o ora. Dau sa o iau spre Aviatorilor, maica-mea zice ca e prea aglomerat si sa o iau spre Barbu Vacarescu (nu ca pe acolo nu ar fi aglomerat). Si o iau eu spre Barbu Vacarescu, ajung la stop la Aurel Vlaicu si dezastru total. Blocaj pe toate benzile de la Aurel Vlaicu pana in capat. Ma uit la ceas, se face 7:45. Intr-un sfert de ora am inaintat 30 de metri. La ora 8:03 m-a apucat nebunia, mi-am dat seama ca nu mai am cum sa ajung la timp si am facut ceea ce poate vad aproape in fiecare zi la cate un stop la cate un sofer din asta nebun. Am intrat pe linia de tramvai, pana aici nici o problema, doar ca nu era linia de tramvai de pe banda noastra, ci cea de pe contrasens. Am mers pe linia de tramvai de pe contrasens pana la pod. In sensul meu de mers nu se misca traficul absolut deloc, eu eram singurul care mergea pe contrasens, dand pe absolut toata lumea la o parte din sens opus ca sa pot inainta. La pod era un echipaj de politie care cica dirija traficul chiar daca nu prea avea ce dirija pentru ca nu se misca nimic. M-am speriat pentru o secunda de ei, si m-am bagat la loc in trafic pe sensul meu de mers. Am stat vreo 5 min pana pe la 8:13. Mi-am dat seama ca nu o sa se miste absolut nimic, asa ca am luat-o iar pe contrasens. Bineinteles ca m-a vazut politaiul din intersectie si cand am ajuns aproape langa el, mi-a facut semne ca sunt nebun si imi zbiera ca sunt tampit la cap. Eu ajung in dreptul lui, ii fac semn ca ma grabesc rau de tot si trec prin stanga lui deci practic am ajuns sa ocup o banda de pe contrasens. Pana sa imi fac semn sa trag pe dreapta, eu l-am depasit si il vedeam in oglinda retrovizoare cum fluiera in draci sa ma opresc. Era prea tarziu ceasul si chiar nu ma interesa ce se intampla cu carnetul meu in momentul ala, doar sa ajung la aeroport la timp.

Am trecut podul, inainte infern total. De data asta sarcina era mult mai dificila pentru ca era trafic si pe banda cealalta. Asa ca am stat pe linia de tramvai de pe contrasens si cand mai venea tramvaiul de pe sens opus ocupam banda de mers de pe contrasens pana trecea si puteam sa imi ocup din nou locul meu pe linia de tramvai. Bineinteles ca maica-mea in timpul asta facea spume, si ma injura la greu, ca sunt nebun, ca imi bat joc de toata lumea, ca totul e din vina mea (recunosc ca am o parte din vina), dar sincer in momentul ala eram atat de concentrat pe ceea ce aveam de facut incat pur si simplu nu auzeam nimic. Ajung la piata aia de pe Bulevardul Aerogarii (nu stiu cum se numeste acum) si dilema in fata. Sensul meu de mers era blocat total (inclusiv linia de tramvai) si din fata veneau, tramvaiul si un camion imens langa el. Asa ca a trebuit sa ma gandesc repede la o solutie. Ce am ales ? Sa depasesc prin dreapta camionului, deci practic sa ocup prima banda de mers de pe contrasens. Norocul meu a fost ca nu venea nimic din fata pe banda aia. Dupa aceasta mica solutie aleasa, mi s-au cam inmuiat picioarele putin, dar nu am incetinit.

Am ajuns in fata la Baneasa la 8:27. Pana am ajuns la ghiseu s-a facut 8:30. Cand ajungem la ghiseu, super fericiti ca e totul ok si ca prinde avionul, ne zice tipa aia : Imi pare rau, ati intarziat si nu se mai fac imbarcari, ati pierdut avionul, trebuia sa va ganditi inainte. Deci in momentul ala am simtit ca ii dau in cap, ma simteam ca tipul ala din American Psycho. Bineinteles ca am izbucnit, si am inceput sa zbier la ea si sa fac un scandal monstru in fata tuturor. Ca stiu ca am intarziat, dar am ajuns acolo totusi, si ca sigur imi pierd carnetul din cauza asta dar macar sa merite. Cand am vazut ca nu vrea, am recurs la ultima solutie, si anume injuraturile. Imi pare foarte rau pentru ce am spus, de obicei sunt un baiat foarte calm si cumpatat, nu imi place sa ma port urat cu oamenii si sa vorbesc urat, insa s-au adunat prea multe atunci. Cand a vazut ca e nasoala, a venit seful ei pe care l-am porcait si pe el putin si intr-un final a zis ca ii face imbarcarea si ei. Mi s-a luat o piatra de pe inima, m-am luminat la fatza, deja chiar nu ma interesa daca o sa imi ia carnetul sau daca mi-a facut cineva poze sa le trimita la televiziuni. Eu am reusit sa fac ceea ce mi-am propus intr-o situatie limita, si anume sa prind avionul ala.

Morala: daca vedeti pe cineva ca depaseste pe toata lumea pe contrasens, incercati sa nu fiti atat de suparati pe el, ca poate omul are o situatie limita. Sigur ca putea idiotul sa plece mai devreme si sa evite situatia asta, dar uite ca se mai intampla si din astea cateodata. Eu oricum as fi vrut sa cer scuze la toti soferii din trafic, dar sunt sigur ca poate doar cativa dintre ei ar fi inteles situatia. Eu oricum am trecut de mult la metrou. Subway rulz. Dar vorba aia: cateodata shit happens :)

Dezinteres si incurajari

Cam astea sunt cele doua extreme pe care le-am primit din partea colegilor cand i-am anuntat ca o sa plec. Bineinteles cei care imi sunt foarte dragi si cu care ma inteleg bine m-au incurajat la greu, ca o sa fie totul bine, ca o sa te descurci excelent, ca e cea mai buna solutie pentru tine, ca esti foarte curajos sa faci lucrul asta. Sa fie asa ? Poate am fost fortat intr-un fel de imprejurari. Sunt o persoana venita dintr-un oras mic si cochet, pe nume Sibiu, incercand sa realizeze ceva pentru sine si pentru mandria parintilor intr-un fel. Domeniul in care activez este atat de specializat incat sunt sigur ca nu as fi avut nici o sansa sa imi pot gasi ceva asemanator acasa, desi acolo este locul in care ma simt cel mai bine. Sigur, as fi putut sa schimb domeniul, insa asta ar fi insemnat timp pentru cautat, sa iau totul de la capat si in principal sa renunt la orice gand de promovare intr-o companie mica din Sibiu :). Asta nu inseamna ca este un lucru rau sa te multumesti cu putin si sa traiesti simplu si fericit. Chiar am si eu cateva exemple de prieteni din copilarie care traiesc in felul asta si sunt mult mai fericiti ca mine si sunt sigur ca o sa si traiasca mai mult decat mine. Insa nu este stilul meu, ce pot sa fac.

In fine, prima oara am anuntat pe colega mea cu care ma inteleg eu cel mai bine. Stiam ca o sa plec deja de vreo 2-3 saptamani inainte, dar nu am spus nimanui, doar ei pentru ca stiam ca nu o sa spuna nimanui. Nu vroiam eu sa se stie prea repede. Dupa aceea, am anuntat pe una din manageritzele mele cu care ma inteleg eu foarte bine si a parut foarte surprinsa si dezamagita ca plec. A colaborat foarte bine cu mine si era suparata pe mine ca plec si ii las asa, insa dupa mi-a urat toate cele bune si mi-a spus ca o sa imi fie mult mai bine. Urmatoarea miscare a venit, culmea, din partea directorului care m-a chemat cica la o discutie intre patru ochi. Ideea e ca acum vreo 2 luni eu am trimis un mesaj managerilor in care imi exprimam dezamagirile pentru unele din deciziile pe care le-au luat si care din punctul meu de vedere m-au dezavantajat. Din raspunsurile lor, am inteles ca erau de acord cu mine si ca deciziile au fost luate la nivel inalt (de parca m-ar interesa pe mine lucrul asta foarte mult). Asa, deci, m-a luat Lord in camera si incepe asa cu o voce suava sa imi spuna: Vlad, uite care este treaba, umbla vorba ca ai avea unele dezamagiri (in gandul meu, doamne ce idiot, eu am spus direct ca sunt dezamagit, nu am dat asa aiurea unele vorbe prin departament; ah si bineinteles cunoscutul ... dooooohhh). Si imi explica el acolo, ca de fapt deciziile au fost luate la nivel inalt, si erau in conflict cu un alt coleg de al meu (care a si plecat deja la concurentza, bravo lui). Eh si dupa ce il auzeam eu pe Lord cum batea campii aiurea, ma trezesc dintr-o stare de letargie si imi sterg saliva care imi curgea din gura de plictiseala si il intrerup ca nu mai puteam si ii explic de fapt cum sta treaba. La final, culmea, imi da si el dreptate. Deci prin logica acum, daca sefii tai iti dau dreptate in ceea ce spui, si totusi se face tot cum spun ei, nu e cazul sa faci o schimbare ? Bineinteles ca a inceput el sa imi bage vrajeli, ca eu sunt cel mai tare din departament, ca vrea sa ma promoveze in iarna nu stiu cat, ca se gandeste sa ma trimita la o filiala din strainatate intr-o detasare. Eu ma uit asa la el si plin de seninatate si cu un zambet ironic ii spun: Auzi eu oricum m-am decis sa plec in strainatate la studii. A parut foarte surprins si bineinteles s-a enervat pentru ca a trebuit sa afiseze un comportament de sef caruia ii pasa timp de vreo 15 min (ceea ce nu ii este caracteristic absolut deloc la Lord, probabil ca a facut bube pe picioare in timp ce vorbea cu mine) si a revenit la stilul lui caracteristic: Auzi da cand te cari ? Eh si asta e momentul in care s-a sfarsit totul. Eu i-am spus: Mai incolo si am plecat din camera. Doamne cat de mult imi place ca i-am tras clapa la nesuferitul asta. Un increzut si jumatate, impresii de manelist cu haine de milionar. Surprinzatoare a fost totusi reactia celeilate manageritze care a fost foarte incantata de drumul pe care l-am ales (poate din cauza ca ii plac finantzele si ei). Mi-a urat mult succes si toate cele bune, si sa mi se indeplineasca dorintzele. Foarte frumos din partea ei chiar daca a fost poate cu jumatate de gura. Nu conteaza, a urcat in ochii mei.

Sincer cel mai mult, dar absolut cel mai mult pe lumea asta, ma deranjeaza faptul ca rudele (vorba aia sange din sangele meu, si toate alea) care ar trebui, vorba aia, sa te incurajeze si sa fie langa tine, incep sa comenteze aiurea si sa dea cica sfaturi de viatza. Exact cele care ma enerveaza cel mai mult. Si culmea de la cei care nu te cunosc chiar atat de bine, primesti doar incurajari si sustinere. E ciudata viatza asta, dar cred ca este asa din cauza oamenilor. Am invatat sa am incredere in mine si in cei care sunt langa mine. Eu unu stiu ca parintii mei o sa fie langa mine orice decizie as lua pe lumea asta, si lucrul asta imi da putere interioara. In ziua de azi trebuie sa te lupti ca sa supravietuiesti, totul a devenit ca un fel de Ucenicul. Ideea e sa ajungi sa fii tu in locul lui Donald Trump :)

De abia astept sa plec, sa trec pe un alt fagas al vietzii si sa imi gasesc linistea sufleteasca.

PS: Postul de azi il dedic bunului meu coleg Eugen, care mi-a trimis niste incurajari sincere.

Count-down

A inceput numaratoarea inversa si mai este foarte putin timp pana cand o sa imi dau demisia (nu e chiar o demisie, e mai mult o suspendare a contractului de munca). Unde o sa plec ? Ce o sa fac ? Am explicat intr-un post anterior ca o sa dau mai multe informatii pe viitor. Acum doi ani cand m-am angajat la serviciul pe care il am momentan, ma simteam invincibil. Eram un tanar absolvent de ASE (bineinteles, ca toti ceilalti care nu stiu ce cale sa urmeze in viatza si ce si-ar dori sa devina) si a venit oportunitatea sa lucrez in cea mai mare companie de consultanta din lume. La inceput a fost bucuria si dorintza de a intra in necunoscut. Mi-am cunoscut toti colegii, m-am imprietenit cu toata lumea. Am inceput sa lucrez, primeam din ce in ce mai multa treaba si ma descurcam foarte bine. Dupa un timp a devenit un fel de rutina (ceea ce era si normal sa se intample cumva, exact cum se intampla in viatza) si mai mult s-a transformat in ceva mult mai mult decat atat. Mi-am dat seama ca munca presupunea o specializare excesiva intr-un domeniu pe care nu stiu daca as fi fost dispus sa il practic la infinit. Cred ca sunt multi oameni care sunt in stare sa fac un singur lucru toata viatza lor. Eu nu fac parte din ei.

Asa ca m-am hotarat acum vreo 3-4 luni sa fac o schimbare si mi-am depus dosarul in mai multe tari la toate universitatile importante din Europa. Am primit multe raspunsuri pozitive, dar si multe negative. Insa nu am spus nimanui nimic despre ce aveam de gand sa fac. Am spus doar familiei mele si prietenei mele care a fost alaturi de mine de la inceput. Stiu exact de ce am facut asa si anume din cauza mentalitatilor invechite ale oamenilor. O sa explic in urmatoarele randuri. In fine, am fost acceptat la una din cele mai mare universitati din Spania si chiar din lume la un program de master, intr-un domeniu care imi este foarte drag, si anume finantele. E adevarat, costa destul de mult, insa am primit o bursa mica si am mai pus si eu niste bani pe care i-am strans de la servici, si bineinteles greul a venit din partea tatalui meu. Dar daca mi-am facut oportunitatea asta, era pacat sa o si ratez. Ce era sa fac, sa zic nu si dupa aceea sa regret tot restul vietzii ca nu mi-am trait sansa asta ?

Mi-am anuntat prietenii si unii colegi ca o sa plec la sfarsitul lunii si multi au reactionat exact cum anticipasem. Chiar multi dintre prietenii mei au considerat ca fac o greseala, ca nu o sa am nici un beneficiu, ca o sa imi pierd un an din viatza aiurea. Sincer o perioada si eu am gandit aceleasi lucruri. Chiar se merita ? Pentru ce sa las totul in urma: prieteni, familie, prietena mea ? Cu ce o sa fiu eu mai in avantaj fata de altul care in timpul asta a acumulat experientza in munca ? Totul se traduce foarte simplu: in timp ce altii o sa stea la servici si o sa indeplineasca aceasi rutina despre care vorbeam mai sus, eu o sa invat exact ceea ce imi doream sa invat, o sa cunosc o alta cultura umana in unul dintre cele mai cosmopolite si frumoase orase din lume (Barcelona), o sa cunosc o groaza de oameni diferiti si cu mentalitati diferite, o sa am probabil cea mai frumoasa experientza din viatza mea de pana acum si asta la 24 de ani. Un prieten mi-a spus: pai de ce sa pleci asa de nebun ? mai bine iti strangi si tu niste bani din munca si pleci pe la 30 de ani si stai acolo cat vrei . Si ce anume am rezolvat cu asta ? In nici un caz nu o sa mai simt experientza la fel. Nu o sa mai gandesc la fel, nu o sa mai am aceleasi prioritati, nu o sa mai imi doresc aceleasi lucruri. Inca sunt tanar si pregatit sa schimb ceva in viatza mea. Am o oportunitate la care multi doar viseaza, dar pe care multi nici macar nu o inteleg sau nu ii dau importanta. Cel mai obiectiv comentariu l-am primit (culmea) din partea unui client, pe care il consider un prieten de al meu deja, si care mi-a spus ca si el a avut o experientza similara in Canada si a avut experientza vietii lui. Iata ca un comentariu al unui strain a avut un impact mai mare asupra mea decat toate vorbele cunoscutilor mei.

Asa ca sunt pregatit, nu ii mai bag in seama pe cei care critica, sunt extrem de optimist si incerc din rasputeri sa gasesc o posibilitate sa o aduc si pe prietena mea cu mine. Nu stiu ce o sa facem dupa aceea, nu stiu unde o sa ne duca viatza. Dar stiu un singur lucru: suntem indragostiti, tineri si vrem sa ne traim viatza si sa o cladim impreuna. Cu putin ajutor la inceput si cu putin noroc, o sa ne descurcam. De fapt sunt sigur ca o sa fie bine. Mai multe despre excursie si despre comentariile fostilor colegi, in postul de maine :)

Destrabalare in club

Dupa ce am incercat toata ziua sa repar usa de la intrare cu prostia aia de ciment si ipsos (a iesit un fel de creatie abstracta, nici nu mai seamana cu o usa de intrare intr-un apartament, mai degraba a trecere intr-o alta dimensiune), am inceput sa imi repar prostia de calculator care a inceput sa imi faca figuri (probabil din cauza multitudinii de virusi care il afectau, se bateau intre ei care sa ii dea lovitura mortala). Simteam ca innebunesc de nervi si frustrare ca nu gasesc ceva care sa fie cat de cat ok si sa ma scape de demonii astia :). Pe la 22 imi suna telefonul si era un coleg de servici care m-a chemat la o iesire in oras. A fost exact ce aveam nevoie, dupa un stres autoimpus dupa o incercare de munca in constructii (sau asa ceva) si navigat pe net si retea dupa antivirusu suprem.

Am plecat cu masina pentru ca sincer imi era lene sa iau un taxi, fapt ce aduce un sacrificiu foarte mare si anume lipsa bauturii alcoolice. Dar stiti ceva, that is just fine with me, pentru ca sincer eu chiar nu am nevoie de bautura alcoolica pentru a intra in acel ritm de club sau ca sa ma "distrez" mai bine. Ajung in El Grande Comandante, parasit rau de tot. M-am intalnit cu toata lumea, insa in total in club cred ca erau vreo 20 de persoane (si noi eram vreo 7). Ne-am chinuit pe muzica veche pana pe la vreo 12:30 sau 1 noaptea, dupa care nu am mai rezistat si am plecat in Planters. Pe drum am mai pierdut vreo 3 oameni si am mai ramas 4. Cand am ajuns in club, de la intrare am simtit ca e o atmosfera tare de tot. Toata lumea dansa, muzica era super misto, bautura zbura peste tot, ce sa mai foarte tare. Imi plac foarte mult genul asta de cluburi care nu au canapele, pe care sa stea burtosii smecheri care oricum nu danseaza deloc toata noaptea, doar stau si se uita printre sticlele lor de Jack cu Red Bull. Chiar mi-a placut in Planters foarte mult, mai nasol e ca erau o groaza de rusi si turci, care sincer nu stiu de unde draq au aparut asa dintr-o data. Erau asa de multi ca la un moment dat te mirai daca mai auzeai cate o vorba in romana. Nu am nimic cu ei, dar m-au enervat niste turci care miroseau in ultimul hal si erau transpirati ca draq, ca sa nu mai zic ca aveau niste miscari lascive de dive cu priviri patrunzatoare (parca toti aveau privirea aia Steel a lui Ben Stiller din Zoolander:). Oricum mi-a placut foarte mult in Planters si il votez printre cluburile mele de distractie preferate.

Incercare nereusita

Doamne deci am incercat astazi sa imi repar zidul care inconjoara usa cea noua pe care mi-am cumparat-o de curand (bineinteles ca baietzii au instalat usa dar nu au aranjat si zidul dimprejur, desi am incercat sa le strecor cate ceva). Ce dezastru. Initial trebuia sa vina un vecin de al meu care se ocupa cu asa ceva, insa baiatu m-a dus cu vorba rau de tot. Noi suntem mai mult prieteni asa, dar probabil ca s-a suparat sa il tot chem la "interventii" si s-a gandit sa ma lase balta. In fine, m-am hotarat eu sa fac singur totul. Ma duc la Obor (doamne de unde mi-am gasit si eu sa cumpar ce imi trebuie), si bineinteles ca mi-am facut loc printre toti manelistii si cocalarii si am ajuns la raionul de menaj. Pe usa din fata a intrat o tipa care era nebuna vizibil, si care zbiera in ultimul hal, tipul de la securitate (cica de la paza, mai mult pazea spartul semintelor) se uita doar la ea, si ii spunea in fata ceea ce eu am remarcat din prima: Femeia nu mai zbiera atata, ce esti nebuna ? In gandul meu un singur lucru: Doh.

Asa, pleaca nebuna, vorbesc cu tipu de la raion si ii spun ce am de gand sa fac. El imi spune exact ce trebuie sa fac si imi vinde toate cele. Pe drum spre casa, stau la trecere si apar doua tipe in fata mea. Destul de bune tipele :). Se face verde la trecere si trec strada in spatele lor cand aud cea mai scarboasa chestie posibila din partea unei femei. Se intoarce cea din fata si ii spune "prietenei": Hai fa muie. Deci am ramas socat. Nu credeam ca exista asa ceva pe lumea asta. Ce m-a surprins cel mai tare e faptul ca nu aratau a ciobance sau niste inculte luate de pe pitzipoance. trec peste acest eveniment neplacut, ajung acasa si execut in detaliu fiecare pas descris de tipul de la raion, insa de la inceput mi-am dat seama ca nu este in regula ceva. Am aplicat cimentul prea gros si inegal. In fine, aplic cimentul, il las sa se usuce, aplic ipsosus de nivelat, dau cu smirghel ca sa finisez si rezultatul este ... urat :) Am invatat ca sunt unele lucruri care ar trebui lasate profesionistilor chiar daca le poti face si tu cu mana ta. Maine o sa aplic si lavabila, care sper ca o sa mai acopere din uratenia aia :) Ciao

Schimbare de directie

In curand o sa aibe loc o schimbare de directie in viatza mea. Sincer ma saturasem de directia in care mergea viatza mea, si mi-am dat seama ca am nevoie de o schimbare. Cel putin pe plan profesional. Foarte multa lume cu care am vorbit si le-am spus de planurile mele au fost extrem de surprinsi. Pur si simplu nu intelegeau de ce as vrea sa fac o asemenea schimbare. Culmea chiar si dintre prietenii mei cei mai buni. Probabil ca majoritatea lumii este obisnuita cu o anumita directie si orice abatere reprezinta o piedica in rezultatul final.

Din contra, eu nu sunt de acord cu asta. Parerea mea e ca lumea ar trebui sa profite cat mai mult de tineretze si sa experimenteze cat mai mult posibil. Nu zic ca ar trebui ca toata lumea sa o ia razna ca in filmele americane si sa nu le pese de viitor si sa traiasca doar in prezent pana la 50 de ani. Asa toata lumea ar vrea sa fie chelneri sau barmani pe o plaja exotica plina de turisti si sa cunoasca cat mai multa lume si sa se distreze la infinit. Nu as merge chiar atat de departe. Cred ca lumea ar trebui sa renunte la prejudecati si fiecare dintre noi ar trebui sa isi puna un tel, pe care la un moment dat in viatza sa il atinga. Unii mai devreme, altii mai tarziu. Eu mi-am propus un tel si vreau sa ajung la el. Nu vreau sa fortez lucrurile ca sa ajung acolo, nici sa lenevesc la infinit. Vreau ca totul sa vina de la sine.

Sincer o sa imi fie dor de foarte multi dintre colegii mei. Mai ales cei din jurul meu cu care m-am obisnuit zi de zi si care imi suporta nebuniile :). Nebunii de care acum spun ca o sa le fie dor. O sa mai scriu despre aceste lucruri intr-un post viitor. Acum vreau sa ma concentrez asupra provocarii lansate de colegul meu, si anume cele 7 melodii preferate ale mele de-a lungul vietzii. Bogdan e oricum mult mai specialist in muzica decat mine, dar ma gandeam ca ar trebui sa accept si eu aceasta leapsa muzicala :)) Asadar sa incepem, desi sincer poate o sa ii sperii pe unii:

* Michael Jackson - Give in to me (featuring Slash). Atat de mult ma enerveaza ca in ziua de azi toata lumea da in el, ca ii cade fatza, ca ii plac baietzeii mici, ca nu mai stiu eu ce. Sincer chiar nu ma intereseaza lucrurile astea, din punctul meu de vedere eu am crescut cu muzica lui si chiar mi-a placut foarte mult. Si inca imi mai place. As mai putea sa mai adaug inca mai mult melodii ale lui ... dar sa mai punem si pe altii in top.

* Madonna - La Isla Bonita. Nu cred ca mai este nimic de spus in plus despre aceasta femeie. Stau si ma gandesc cum o fi viatza lui Guy Ritchie alaturi de ea, cand stie practic prin ce a trecut femeia asta (sau mai bine spus prin cati :) ). In fine nu judec, doar sunt de parere ca este una dintre emblemele muzicii. Pur si simplu are tot ce ti-ai dori la un artist/a: voce, frumusetze, caracter, inteligentza, andurantza.

*Depeche Mode - Strangelove. Doamne imi amintesc de parca era ieri de melodia asta. Eram atat de mic, pur si simplu nu imi vine sa cred. Prima oara am auzit-o la ziua lui varu-mio in apartamentul din Militari unde statea atunci cu ai lui. Stiu ca am ascultat melodia, mi-a placut, dupa care am vazut videoclipul si am inceput sa o iubesc. Neaparat trebuie urmarit videoclipul in varianta originala veche. Cea noua parca nu are farmec.

* 2Pac Shakur - Changes. Nici nu va dati seama cat de mult mi-a placut melodia asta. Poate va intrebati acum, cum de am trecut la hip-hop. Eh uite ca am trecut. Dupa cum am mai spus, sunt deschis la orice fel de muzica, cu conditia sa mi se para valoroasa. Mie sincer mi-au placut multa melodii ale lui Tupac, si cred ca a plecat mult prea repede dintre noi. Daca nu ma credeti, ascultati melodia asta dedicata mamei sale. Cate persoane se pot lauda pe lumea asta cu asemenea melodii si versuri dedicate mamei lor.

* Faithless - Insomnia. Cat de multe as avea de comentat despre formatia asta si despre muzica pe care o creaza. Din punctul meu de vedere, aceasta melodie a fost un etalon pentru celelalte formatii de muzica (hai sa zicem de club). Toate au incercat sa creeze ceva care sa depaseasca aceasta frumusetze de melodie. Insa nu cred ca au reusit. Melodia a venit intr-un moment perfect, in care toata lumea a asteptat ceva nou, si acea noutate a venit odata cu ... Insomnia.

*Puff Daddy - I'll be missing you. Se spune despre el ca a ajuns la succesul pe care il are prin remix-urile la melodiile create de alti artisti. Este si cazul acestei melodii. Insa ce remix :). Imi place foarte mult, o ascult in liniste si parca ma relaxez pur si simplu. Astea sunt melodiile care o sa reziste in timp fratilor.

*Will Smith - Getting Jiggy With It. Chiar nu sunt nebun, asta e melodia care imi place cel mai mult si as putea sa o ascult la infinit. Are o anumita nebunie, un anumit farmec, si mai ales o interpretare la perfectie din partea lui Will Smith. Baiatul asta are de toate: este performerul perfect, danseaza bine, canta bine, joaca bine in filme si arata si bine da-l draq. Ce sa mai are de toate. Cum sa nu se tina succesul dupa tine cand ai atata talent in tine. Cand ascult melodia asta imi imaginez automat ca sunt pe o plaja undeva departe cu o marguerita in stanga si cu dreapta imi fac loc printre oamenii care danseaza ca nebunii.

Asta a fost clasamentul meu, sper ca v-a placut. Bogdane mi-am indeplinit sarcina, astept urmatoarea provocare :)

V-am pupat si ne auzim curand.

Introducere

Si iata ca a venit si momentul asta ... eu sa imi creeez un blog si sa incep sa scriu pe el. Sincer mi-a venit ideea asta in special de la un coleg de al meu de servici care are si el un blog personal (din punctul meu de vedere extraordinar si il puteti accesa de aici).

Am vrut sa creez ceva personal, intim, care sa reflecte ceea ce am simtit, simt si voi simti in continuare. Vreau sa fie un loc al meu retras, dar in acelasi timp cunoscut. Vreau sa imi scriu regretele, succesele, ideile si prostiile, sentimentele, nedumeririle.

In posturile viitoare o sa imi descriu viatza mea de pana acum, ceea ce traiesc in prezent si dorintzele mele pentru viitor. Bine ati venit in Lumea lui Vlad.