Schimbarea schimbarii

Deja am trecut de la numaratul zilelor la numaratul orelor pana cand renunt la job. Vineri mi-a semnat Big Boss suspendarea de contract (am ales sa fac suspendare de contract si nu intrerupere de contract din mai multe motive pe care imi e lene sa le scriu acum). M-a surprins extrem de mult comportamentul lui. Mai aveam cateva lucruri pe care le vroiam de la el, si cu care ma putea ajuta, si m-a sustinut fara sa clipeasca. Un motiv ar fi si faptul ca e strain, de aici rezulta si un grad minim de civilizatie si de rationament in favoarea sustinerii angajatului care a muncit si a investit mult in compania in care a lucrat. Spre deosebire de asociatii lui romani, care se vede clar ca au facut ceva foamea inainte si dupa revolutie si acum s-au ajuns. Imi amintesc parca era ieri cand am fost in asa-numitul team-building in Austria. Prima oara cand am auzit de termenul asta a fost de la un prieten care a fost si el in team-building in Snagov si sefii lui pregatisera ceva mai special, in sensul ca i-au obligat pe angajati sa stea legati unii de altii si sa se urce prin copaci si tot felul de alte prostii. Bine, dupa aia auzisem de la altcineva ca ei se duc in team-building ca sa se faca varza. La ale noastre nu e valabil nici una nici cealalta. Aduce mai mult cu niste robotei care slujesc stapanii si rad la toate glumele lor idioate si toate alea. In fine, nu asta vroiam sa povestesc. Inainte sa plecam in Austria, stateam in aeroportul Otopeni si asteptam sa facem imbarcarea. Si vine partenera in grupul in care eram si zice asa: Mai nu inteleg de ce ati cumparat bilete la clasa a doua, pentru ca eu nu sunt obisnuit cu asa ceva, eu merg doar la clasa intai. Deci ala a fost un moment ca in filme cand se opreste timpul in loc si apare o imagine cu tine dandu-i in cap cu o bata de baseball, dupa care revii la realitate si bagi doar un zambet aprobator.

Luni mi-am chemat viitorii fosti colegi la o bere in oras, macar asa sa omagiez clipele petrecute alaturi de ei. Nu pot sa descriu exact sentimentul care ma cuprinde zilele astea. Nu simt nici regret, nici bucurie. Nu sunt nici suparat, nici fericit. Cumva m-a cuprins un sentiment de indiferenta. Poate pentru ca oricum stiu ce ma asteapta in viitor si eu consider ca este mai bine pentru mine. Mai am doar cateva lucruri de rezolvat, care daca imi ies pot sa spun ca am iesit cu bine din toata situatia asta. Sper sa fie totul bine, pentru ca intr-o luna Lumea lui Vlad sa fie scrisa din Barcelona :)